Prezență românească premium în RIVUS. TEILOR, DAAR și JANINE se alătură experienței tale de shopping

Magazinul TEILOR va consolida segmentul bijuteriilor premium și de lux din cel mai amplu proiect mixed-use din țară. Printr-o selecție de bijuterii cu diamante naturale, pietre prețioase și aur, brandul va completa oferta RIVUS. TEILOR va contribui la diversificarea ofertei dedicate segmentului premium și va îmbogăți experiența de shopping de care ne vom bucura în cadrul RIVUS.

DAAR, brand din portofoliul TEILOR Holding, va fi prezent la RIVUS cu un concept construit în jurul unor colecții diverse, cu personalitate. Prin bijuteriile cu diamante create în laborator, brandul propune o abordare inovatoare în industrie și mai multă libertate de exprimare pentru o nouă generație de consumatori.

În premieră în Transilvania, JANINE va aduce la RIVUS colecții de bijuterii din aur definite de forme neașteptate, detalii cu personalitate și un design greu de confundat. Conceptul propune o expresie aparte a bijuteriilor din aur, în care elementele familiare sunt reinterpretate într-un mod surprinzător.

„TEILOR se alătură proiectului RIVUS cu toate brandurile sale. Prezența unui brand românesc puternic, apreciat pentru calitatea produselor, autenticitate și pentru experiența oferită clienților, completează viziunea noastră de a dezvolta un proiect ce reunește cele mai relevante nume din retail și oferă vizitatorilor o experiență premium, într-un spațiu modern și conectat la viața orașului. Construim un mix de retail atent selectat, în care brandurile consacrate, conceptele inovatoare și experiențele de shopping se completează reciproc, astfel încât RIVUS să devină una dintre cele mai atractive destinații urbane din România, așa cum sunt astăzi Palas Iași și Iulius Town Timișoara”, a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS.

Prezența TEILOR, DAAR și JANINE la RIVUS Cluj-Napoca depășește deschiderea unor noi magazine, cele trei branduri pregătind experiențe de retail concepute pentru a răspunde așteptărilor unui public care apreciază calitatea, designul și serviciile personalizate. Prin aceste spații noi, brandurile își propun să ofere vizitatorilor o interacțiune autentică și o prezentare inspirată a colecțiilor, punând în prim-plan povestea și emoția pe care fiecare bijuterie le poartă și le transmite mai departe.

„Ne bucurăm să facem parte dintr-un proiect de anvergura RIVUS și să reunim aici toate brandurile din portofoliul TEILOR Holding. TEILOR, brandul consacrat al grupului, va fi prezent alături de DAAR și JANINE, cele mai noi concepte dezvoltate de noi, fiecare cu o identitate și o perspectivă proprie asupra bijuteriilor. Magazinele noastre sunt gândite până la ultimul detaliu, de la concept și design până la experiența oferită fiecărui client. În RIVUS am găsit aceeași atenție pentru detalii și aceeași ambiție de a crea valoare pe termen lung, într-un proiect care transformă o parte relevantă a orașului. Este o poveste importantă pentru Cluj-Napoca și ne bucurăm că vom face parte din ea”, declară Florin Enache, fondatorul TEILOR Holding.

TEILOR va fi prezent în RIVUS cu toate cele patru branduri ale sale: TEILOR, DAAR, JANINE și Money Gold.

Descoperă mai multe despre cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România pe platformele noastre de social media: www.instagram.com/rivuscluj, www.facebook.com/rivuscluj!